Simt, deci exist.

Oare? Cum este sa nu simti nimc? Adica sa nu iti pese de nimic si de nimeni. Ciudat, nu?

Sa fii indiferent de tot ce se petrece in jurul tau sa fii plin de egoism, sa nu ai sentimente...cel mai complicat lucru. Nici nu cred ca se poate.

Mereu simti ceva, indiferent ca simti ca iti este foame sau ca simti o fericire, un sentiment. Cu toti simtim ceva ! Chair daca uneori ne dorim, poate sa nu fi simtit. Poate ar fi fost mai bine sa simtim doar pentru noi, nu si despre ceilalti. Nu am mai fi raniti, dezamagiti sau nu ne-ar incerca atat de multe sentimente.

 Sau poate ca si `simtitul` asta are farmecului lui. Cand simti ceva placut, acei fluturasi ce te ridica dincolo de nori, cand te simti implinit din toate punctele de vedere, cand simti ca ai vrea sa te inghita pamantul, cand doar ascultand o melodie te cuprind lacrimile...toate ne fac viata mai frumoasa indiferent daca sunt placute sau mai putin.

 Ne ajuta sa devenim uneori mai insensibil, sa nu mai punem atat de mult suflet in tot ce facem. Treand odata printr-o situatie, a doua oara poti jura ca nu mai treci si totusi treci, incercand ca data urmatoare nu mai te complici atat de mult.

 Pe unii poate ii misca si un cantec, orice!

Si ce se intampla atunci cand nu te mai lasi ghidat de ceea ce simti? Nu iti mai asculti inima, doar creierul si intr-un final realizezi ca este mai bine. Poate! Insa la final poate nu vei mai fi asa de satisfacut, tu poate ai ales bine, dar parca-ti doreai o mica greseala sa iti mai coloreze un pic viata. Nu? Parca totul e prea perfect, din cand in cand e bine venita si o greseala pentru a te intari: Uneori caderea este un mijloc de a te ridica mai sus, cum spunea cineva.

 Deci, simti asta? Sau esti robot?

Life.

Se spune ca orice varsta are momentele ei,frumoase sau mai putin, traite intens de fiecare in parte, avand o anumita ordine. De la copilarie, cand visezi din ce in ce mai mult sa devii un adult, realizand ceva in viata, la adolescenta, cand ti se pare ca lumea e la picioarele tale, cand incep primele realizari, cand gusti cu adevarat viata, primele iubiri, la maturitate cand devii cineva, cand viata ta incepe sa se complice, cand incepi sa te gandesc cat de bine era cand erai copil, la batranete cand deja te simti implinit de toate cele realizate....

Ce este insa adolecenta?

Cei mici ar spune ca adolescenta este atunci  cand sora lor mai mare vorbeste ore intregi la telefon cu prietena ei cea mai buna ( bff) despre baiatul pe care-l iubeste, ca este indragostita  pana peste cap si ca este intr-o lume plina de fantezie, magie si mister.

Cei mari, insa, ar raspunde ca adolescenta este o perioada din viata cand faci cele mai mari trasnai cu prietenii, cand furii saruturi tainice in miez de noapte, cand intelegi cu adevarat lumea din jurul tau.Unora, poate, le este dor de anii de adolescenta, iar altii tanjesc dupa ei, dar noi, cei care ne aflam in aceste univers magic...

Ce simti cand esti adolescent??

Povestea chibritului si a lumanarii..

A fost odată un chibrit şi o prea delicată lumânare.

Într-o bună zi, bucăţica de lemn se adresă fragilei făpturi din ceară: “A sosit momentul să-mi îndeplinesc sarcina şi să te aprind.”

“Vai, dar nu se poate!” – exclamă lumânarea. “Dacă ard, zilele îmi sunt numărate şi nimeni nu va mai putea admira frumuseţea mea!”

Aparent nemarcat de reacţia acesteia, chibritul o întrebă: “Vrei să rămâi o viaţa întreagă distinsă şi glacială, fără să oferi nimănui strălucirea căldurii tale?”

După o clipă de cugetare, sculpturala creaţie efemeră şuieră înfricoşată: “Focul este dureros şi îmi slăbeşte forţa estetică…”

“Este adevărat”, reacţionă resemnată bucăţica de lemn, “dar, în asta constă sensul existenţei noastre: să oferim lumină, indiferent de preţul sacrificiului indus! Dacă nu te aprind, îmi pierd menirea… de a declanşa scânteia ce aprinde focul liniştii tale!”

Urmă o pauză meditativă şi chibritul continuă: “Nu contează că eu mă sting după ce îmi duc sarcina la bun sfârşit, dar tu eşti o lumânare, predestinată să oferi oamenilor strălucirea şi căldura ta. Toată durerea, tot sacrificiul şi toată puterea ta scursă se schimbă în dăruirea luminii tale… Nu te iroseşti, ci te dăruieşti… Cei ce vor primi mesajul tău vor transmite mai departe această bucurie, această împlinire…”

S: http://oaripadeinger.wordpress.com/2011/09/25/povestea-chibritului-si-a-lumanarii/